În râdurile care urmează vă oferim dragi cititori o scurtă istorie a echipei noastre de suflet Progresul Bucuresti, istorie comprimată în câteva pagini care conţin toate informaţiile legate de activitatea competiţională desfăşurată de ea în cei 64 de ani care au trecut de când a luat naştere.

Autorul acestui succint material documentar consideră că este necesar ca tinerii suporteri ai grupării din Cotroceni, precum şi alţi iubitori ai fotbalului să cunoască nemijlocit adevărul despre modul în care s-au derulat evenimentele cu precădere pană în anul 1990, pentru a-şi putea face o imagine corectă de ansamblu şi a trage concluziile care se impun.
Totodată ar fi util ca ei să conştientizeze că în ciuda tuturor vicisitudinilor cu care s-au confruntat de-alungul timpului, datorită faptului că autorităţile comuniste erau alergice la intelectuali, bleu-albaştrii au izbutit să supravieţuiască demn întunecatelor decenii ale regimului totalitar. Dovada peremptorie a afirmaţiei de mai sus o constituie palmaresul pozitiv realizat la toate eşaloanele fotbalistice, în Cupa României, sau în cupele europene de Progresul Bucureşti, o formaţie greu încercată, dar mândra în sărăcia ei.Practic ceea ce veţi citi mai jos reprezintă un rezumat al lucrării „Fotbal în Parcul cu Platani” (1944 – 2008) scrisă de domnul Valentin Caltuţ.
Iată povestea:

Scurtă istorie a grupării BNR – FC Progresul Bucureşti (1944-2008)
Formaţia bleu-albaştrilor din Cotroceni a ajuns aproape pe nesimţite la o vârstă respectabilă, serbându-şi în 2008 împlinirea a 64 de ani de la înfiinţare, eveniment ce a avut loc pe 10 mai 1944 la Răşinari. De ce acolo şi nu la Bucureşti? Legenda spune că alertată de bombardamentul devastator efectuat de aviaţia americană asupra Bucureştiului la 4 aprilie 1944 conducerea Băncii Naţionale a României a decis în regim de urgenţă ca Secţia de Fabricaţie a Biletelor Bancare ce avea pe atunci importantul rol de a asigura permanent masa monetară în condiţiile de inflaţie generate de război, să fie strămutată în micuţa şi liniştita localitate de lângă Sibiu. Zis şi făcut. Foarte curând utilajele necesare, salariaţii care le deserveau şi familiile lor ajungeau la Răşinari. Imediat după instalare domnii Traian Pătraşcu şi Nicolae Pop au luat o iniţiativă lăudabilă şi cu sprijinul unor tineri tipografi mari iubitori ai sportului rege AU FONDAT LA 10 MAI 1944, ADICĂ ATUNCI CÂND ROMÂNII SERBAU ZIUA REGELUI, ECHIPA BNR BUCUREŞTI, BUNICA ACTUALEI FC PROGRESUL BUCUREŞTI. A urmat o serie de meciuri amicale disputate în compania formaţiilor existente în localităţile învecinate: Avrig, Cisnădioara, Poplaca sau Săcele, cu observaţia că prin forţa împrejurărilor primii antrenori ai bancarilor au devenit fireşte Traian Pătraşcu, arbitru afiliat la FRFA, şi Nicolae Pop, fotbalist încă activ. BNR Bucureşti a reuşit să învingă total neaşteptat cu scorul de 1-0 (0-0) formaţia prim divizionară Universitatea Cluj refugiată la Sibiu ca urmare a Diktatului de la Viena care răpise ţării în mod arbitrar la 30 august 1940 partea de Nord a Transilvaniei predând-o Ungariei. Formaţia aliniată de BNR Bucureşti în partida disputată cu Universitatea Cluj pe 22 iunie 1944 la Răşinari a fost următoarea:
N. Maier – Dtru. Mihăilă, N. Şandru – M. Preda I (Ctin. Stoian II), N. Pop (cpt.), Ctin. Stoian I – I. Ionescu, P. Mihăilescu, P. Lambru, Dtru. Rotărescu, P. Poştaşu.
A marcat: Petre Lambru în min. 84.
Sosit inopinat într-un control de rutină de la Bucureşti domnul Constantin Anghelescu, guvernatorul BNR al vremii a asistat plăcut surprins la partida respectivă, iar la finalul ei şi-a exprimat satisfacţia, atât pentru ideea benefică de a se crea o echipă de fotbal a instituţiei pe care o conducea, cât şi pentru rezultatul pozitiv înregistrat de ea în confruntarea cu studenţii clujeni. Plecat înapoi la Bucureşti domnul guvernator a reflectat la cele văzute şi după o săptămână a transmis domnilor Traian Pătraşcu şi Nicolae Pop o sumă de bani la filiala BNR din Sibiu şi totodată dispoziţia ca ei să comande neîntârziat primul echipament al bancarilor la Fabrica de Textile din Cisnădie. Am mai aflat că în luna noiembrie a aceluiaşi an, o data cu deplasarea frontului către Apus, numeroasa colonie bucureşteană a revenit în Capitală, iar în primăvara lui 1945 noua formaţie bancară era înscrisă în registrele FRFA putând lua parte din acel moment la toate competiţiile oficiale organizate sub egida acestui for. Să notăm că participând la ediţia 1945/46 (antrenori: Vasile Gain, Alexandru Cuedan) prima postbelică a Campionatului Districtual al Capitalei, BNR a câştigat seria a III-a a categoriei I şi după disputarea unui baraj în 3 cu învingătoarele celorlalte două serii Adesgo Bucureşti şi APACA Militari Bucureşti a ocupat primul loc promovând în Divizia C. Formaţia-tip utilizată de BNR Bucureşti în acest an competiţional a fost următoarea:
N. Maier – M. Ştefănescu, Al. Cuedan – M. Preda I, V. Gain, Ctin. Stoian I – Gh. Ciuplea (P. Lambru), Vl. Preda II, C. Papanace, N. Sauciuc, T. Makarsky (S. Georgescu).
Bancarii şi-au păstrat poziţia de lideri şi în campionatul 1946/47 (antrenor: Vasile Gain) întrecând-o cu un punct pe contracandidata la şefia seriei a II-a Filatura Româneasca de Bumbac Bucureşti, urcând astfel în Divizia B. Formaţia-tip utilizată de BNR Bucureşti în acest an competiţional a fost următoarea:
Ctin. Zambilă (Şt. Ionescu) – M. Ştefănescu, Dtru. Costache – N. Copetz (M. Preda I), Al. Cuedan, Ctin. Stoian I – M. Dumitru, Vl. Preda II, C. Papanace, T. Makarsky, N. Răzvan.
A sosit clipa să lămurim cum a luat naştere Complexul Sportiv Cotroceni pe teritoriul căruia fotbaliştii bancari şi-au desfăşurat activitatea o jumătate de veac. Răsfoind documentele din epocă am găsit o informaţie care atestă că în luna decembrie a anului de graţie 1865, Alexandru Ioan Cuza a donat printr-un Înalt Decret Domnesc un teren cu o suprafaţă de 18 hectare Societăţii de Dare la Semnu Bucureşci, prima asociaţie sportivă din ţara noastră ce luase naştere cu mai bine de 3 ani înainte, mai exact la 5/17 mai 1862. Aşadar acest domeniu dăruit noii lumi a sportului de Cuza-Vodă în secolul al XIX-lea, situat în perimetrul cuprins între actualele străzi „Dr. Staicovici” şi „Dr. Lister”, este de fapt Parcul cu Platani din zilele noastre şi putem susţine că gruparea bancară a fiinţat pe un loc încărcat de istorie. Din câte ştim conducerea Băncii Naţionale a României a cumpărat cu actul notarial înregistrat la numărul 330 din 27 iunie 1946 întreg parcul de la Societatea de Dare la Semn Bucureşti contra unui miliard de lei şi a poligonului Tunari. Revenind acum la drumul parcurs de echipa din Cotroceni vom constata că din păcate ca urmare a reorganizarii eşalonului secund hotărâte de FRFA în ediţia 1947/48, coroborată cu desfiinţarea temporară a Diviziei C după încheierea turului campionatului, BNR Bucureşti a coborât într-un singur an competiţional două categorii, deoarece prin reducerea drastică a numărului de echipe ale Diviziei B, locul 8 ocupat la finele întrecerii a devenit unul retrogradabil. Bleu-albaştrii au ratat în condiţii dubioase barajul de promovare în Divizia B din 1950, ei fiind eliminaţi de Steagul Roşu Oraşul Stalin, echipă cu care s-au confruntat de 5 ori. Tot în acel an s-au încheiat şi lucrările la noul stadion de fotbal din str. Dr. Staicovici care avea o capacitate de 8000 de locuri şi a fost inaugurat la 25 iunie 1950 cu prilejul disputării partidei oficiale de campionat dintre Spartac Banca RPR Bucureşti şi Silvicultura Bucureşti, victoria revenind gazdelor cu scorul de 6-0 (3-0).
Pentru bancari, care din 1949 purtau numele Spartac Banca RPR Bucureşti conform unei decizii a CNEFS-ului un organism cu putere decizională în sport, creat chiar atunci, anul 1951 a fost unul de răscruce, ei preluând locul colegilor de asociaţie Spartac Magazinul de Stat Bucureşti (fostă Socec-Lafayette şi Grafica Magazinul de Stat Bucureşti). Factorii de decizie ai formaţiei Spartac Magazinul de Stat Bucureşti, conştientizând că nu mai aveau cum să o susţină financiar în eşalonul secund, au propus ca Spartac Banca RPR Bucureşti să activeze în locul grupării lor (care se desfiinţa practic) în seria I a Diviziei B. Legat de preluarea efectuată în primăvara anului 1951, preluare produsă la cererea expresă a conducerii echipei Spartac Magazinul de Stat Bucureşti, dorim să facem o scurtă precizare nădăjduind că astfel vom clarifica definitiv controversa privitoare la filiaţia team-ului din Parcul cu Platani. Concluzionând, după primele etape ale turului campionatului Diviziei B ediţia 1951 a avut loc evenimentul despre care am vorbit mai sus. Întrucât cele două formaţii din Capitală care faceau parte la acea oră din Asociaţia Sportivă Spartac nu au fuzionat, iar gruparea Spartac Banca RPR Bucureşti nu şi-a schimbat denumirea cu această ocazie (ex. Spartac Banca RPR – Magazinul de Stat Bucureşti) păstrându-şi în continuare titulatura sa, nu putem considera că actuala FC Progresul Bucureşti este urmaşa de drept a Socecului-Lafayette Bucureşti, ci a echipei BNR Bucureşti înfiinţată pe 10 mai 1944 la Răşinari.
Mergând mai departe ajungem la sfărşitul ediţiei 1954 a campionatului diviziei secunde când după 4 ani petrecuţi la acest nivel Spartac (Progresul) Finanţe Bănci Bucureşti pregătită de regretatul antrenor Gică Nicoale face pasul decisiv către fotbalul mare câştigându-şi dreptul de a activa în eşalonul de elită. Formaţia-tip utilizată de Progresul Finanţe Bănci Bucureşti în acest an competiţional, cea care a izbutit prima promovare în Divizia A, a fost următoarea:
Gh. Popovic (T. Horwath) – Gh. Andrei, Al. Paraschiv, Dtru. Iordan – C. Tănase, Al. Ciocea (P. Dragomirescu) – T. Dima (V. Ivanovic), M. Smărăndescu I (D. Ursu), Tr. Peteu (A. Lăzărescu), E. Iordache, Fr. Kolossy
Acest incontestabil succes al echipei de seniori a fost completat de titlul de campioana naţională obţinut tot în 1954 de formaţia de juniori mari a clubului (antrenor: Cornel Drăguşin) care a învins în finală cu 1-0 (1-0) pe Metalul Câmpia Turzii. Formaţia aliniată de Progresul Finanţe Bănci Bucureşti în finala Campionatului Naţional al Juniorilor de 18 ani disputată la 24 octombrie 1954 în compania grupării Metalul Câmpia Turzii a fost următoarea:
O. Asan – Gh. Miligam, N. Peţenchi, M. Sitaru – R. Iordan, V. Nicolau – Ctin. Cebuc, Gh. Oncică, I. Vasilescu, Gh. Dragomir, M. Baniotti
A marcat: Constantin Cebuc în min. 32.
Desigur debutul formaţiei Progresul Finanţe Bănci Bucureşti în campionatul Diviziei A poate fi socotit unul notabil bancarii ocupând un onorant loc 3 în 1955 (antrenori: Ioan Lupaş, Gică Nicolae). Formaţia-tip utilizată de Progresul Finanţe Bănci Bucureşti în acest an competiţional a fost următoarea:
Gh. Cozma (T. Horwath) – Gh. Andrei, P. Bratu (Al. Paraschiv), V. Soare (Dtru. Iordan) – C. Tănase, Fl. Ştirbei (Al. Ciocea) – Gh. Cacoveanu, M. Smărăndescu I (Gh. Fusulan), T. Ozon, E. Iordache, V. Blujdea (Fr. Kolossy)
De-a lungul celor 10 ediţii de campionat consecutive pe prima scenă a fotbalului românesc Progresul Bucureşti care a devenit club la 16 aprilie 1958 s-a mai situat încă o dată pe treapta a treia a podiumului în ediţia 1961/62 (antrenori: Ioan Lupaş, Cornel Drăguşin). Formaţia-tip utilizată de Progresul Bucureşti în acest an competiţional a fost următoarea:
P. Mândru (Gh. Cozma) – I. Nedelcu (N. Smărăndescu II), Ş. Karikaş, V. Soare – N. Ioniţă (Fl. Ştirbei), Al. Paşcanu (Ov. Maior) – N. Oaidă, M. Smărăndescu I, M. Voinea, Ctin. Dinulescu (V. Mafteuţă), Dtru. Baboia (M. Vasile).
De altfel în acelaşi an competiţional Progresul Bucureşti intră în istorie ca prima echipă din România care a participat la nou-înfiinţata competiţie continentală intitulată Cupa Cupelor ajunsă deja la a II-a ediţie, fiind eliminată în turul I de gruparea portugheză Leixoes Porto; 1-1 (0-1) în deplasare la 23 noiembrie 1961 şi 0-1 (0-0) acasă la 30 noiembrie 1961. De asemenea mijlocaşul Nicolae Ioniţă, cel care a deschis scorul în minutul 20 al meciului cu Leixoes Porto disputat pe stadionul Jose Alvalade din Lisabona este de fapt autorul primului gol înscris de o echipă românească în Cupa Cupelor. Subliniem că alinierea bleu-albaştrilor la startul acestei întreceri a fost posibilă datorită câştigării ediţiei 1959/60 a Cupei României când Progresul Bucureşti (antrenori: Augustin Botescu, Eugen Iordache) a întrecut-o în finală cu 2-0 (2-0) pe divizionara B Dinamo Obor Bucureşti intrând în posesia primului şi deocamdată singurului trofeu al clubului bancar. Formaţia aliniată de Progresul Bucureşti în finala Cupei României la 3 iulie 1960 în compania grupării Dinamo Obor Bucureşti:
P. Mândru – N. Smărăndescu II, Ş. Karikaş, V. Soare – Ov. Maior, N. Ioniţă – N. Oaidă, M. Smărăndescu I, Ş. Protopopescu, V. Mafteuţă, M. Vasile
Au marcat: Nicolae Oaidă în min. 10, Valeriu Soare în min. 34.
Adăugăm că Progresul Bucureşti a mai disputat în ediţia 1957/58 o altă finală a Cupei României pierdută cu 0-1 (0-1) în faţa echipei Ştiinţa Timişoara pe care o surclasase cu 7-0 în urmă cu doar 10 zile în campionat. Necazurile pentru team-ul din Cotroceni au început după ediţia 1965/66 şi analizând atent situaţia creată putem observa că până în 1991/92, deci pe parcursul a 27 de ani competiţionali Progresul Bucureşti nu a mai reuşit să îşi păstreze locul în Divizia A decît în 7 dintre ei (1966/67 – 1968/69 – 3 Ed.; 1970/71 – 1 Ed.; 1975/76 – 1 Ed.; 1980/81 – 1981/82 – 2 Ed.). De altfel gruparea bancară a activat ani de-a rândul în anonimatul diviziilor inferioare coborând şi în Divizia C în ediţiile 1988/89 şi 1989/90. Nu putem continua succinta noastră trecere în revistă fără a semnala apariţia fenomenului Viorel Mateianu în deceniul 8 al secolului trecut, un antrenor animat de o pasiune mistuitoare pentru meseria sa care a făcut ulterior şcoală în fotbalul românesc. El şi-a început experimentele novatoare pe banca Progresului Bucureşti formaţie pe care a dus-o la finele ediţiei de campionat 1975/76 în primul eşalon. Formaţia-tip utilizată în acest an competiţional a fost următoarea:
M. Giron (Fl. Tichigiu) – Oct. Ploscaru (V. Nighnea), A. Badea, J. Grama, Fl. Mihai (V. Cozma) – Gh. Dragu, Şt. Dumitru (V. Petre) – I. Sandu, Em. Dumitriu II, Em. Tevi (P. Turbatu), I. Apostol.
Ar mai fi de spus că spectatorii prezenţi în tribune indiferent de cluburile pe care le simpatizau l-au iubit pe Viorel Mateianu apreciind favorabil jocul deschis şi spectaculos etalat de echipele pregătite de el ce impresionau desigur şi prin implementarea cu succes a noutăţilor tactice în evoluţiile de pe gazon. Echipa de juniori mari a Progresului Vulcan Bucureşti (antrenor: Gheorghe Cristoloveanu) a depăşit-o în finala ediţiei 1977/78 pe FC Baia Mare cu 1-0 (1-0) cucerind al doilea titlu de campioană naţională la această categorie de vârstă. Formaţia aliniată de Progresul Vulcan Bucureşti în finala Campionatului Naţional al Juniorilor de 18 ani, disputată la 20 august 1978 în compania grupării FC Baia Mare:
M. Iarni – C. Bocman, D. Pârvu, V. Rămulescu, C. Nuţu – Gh. Strâmbeanu, L. Săndoi, E. Stoica – Gh. Gurin, M. Runceanu (A. Iacob), M.Soare.
A marcat: Marcel Rumceanu în min. 12.
După fuziunea salvatoare cu AS Vulcan Bucureşti produsă în 1978 bancarii au purtat succesiv până în 1991 denumirile de Progresul Vulcan, Progresul Voinţa, Progresul Energia şi Progresul Şoimii IMUC Bucureşti. Ocupând primul loc în seria a II-a a Diviziei B la mare luptă cu Rapid Bucureşti în campionatul 1979/80 gruparea din Parcul cu Platani a urcat din nou în Divizia A rămânând aici doi ani, adică până la finalul ediţiei 1981/82 când a retrogradat (antrenori: Petre Moldoveanu, Victor Mafteuţă, Gheorghe Cristoloveanu, Eugen Iordache). Formaţia-tip utilizată de Progresul Vulcan Bucureşti în acest an competiţional a fost următoarea:
M. Bulancea (M. Giron) – Ad. Chivu (Fl. Mihai), G. Sandu (I. Angelescu), P. Grigore, Gh. Ştefan – M. Anghel (Gh. Dragu), Gh. Cristea, V. Nignea – Al. Moldovan (I. Sandu), Vl. Marica (Em. Tevi), Fl. Dumitru (Ctin. Zamfir).
Nu este lipsit de interes să menţionăm că în urma unei dispoziţii primite „de sus” în cursul lunii septembrie a anului 1986 stadionul Progresul a fost dezafectat, tribunele metalice demontate într-o noapte şi reasamblate rapid pe un teren situat în incinta Complexului Sportiv Dinamo. De acum înainte echipa Securităţii, pe numele ei Victoria Bucureşti, îşi va putea organiza fără probleme meciurile de pe teren propriu, iar bleu-albaştrii vor evolua în consecinţă timp de 9 ani numai în deplasare. La 8 iulie 1991 Banca Naţională a României a reintrat în posesia domeniului din Cotroceni confiscat abuziv de autorităţile comuniste cu câteva decenii în urmă. Retrocedarea s-a perfectat în baza unui Protocol întocmit la acea dată de reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului (domnii Bogdan Niculescu-Duvăz, Cornel Dinu şi doamna Viorica Pavlu) şi cei ai Băncii Naţionale a României (domnii Mugur Constantin Isărescu, Ioan Dan Dinescu şi Titus Popescu). S-a stabilit ca BNR să achite în contul MTS suma de 51435,3 mii lei ce îngloba contravaloarea tuturor construcţiilor, investiţiilor şi reparaţiilor efectuate de cei ce administraseră baza sportivă până în 1990. De notat că în actul pe care l-am amintit aici era specificată clar obligaţia proprietarului de a menţine cu prioritate destinaţia iniţială a spaţiilor preluate (terenuri şi săli) precum şi de a asigura permanent întreţinerea lor pentru a putea permite desfăşurarea activităţii sportive de performanţă în condiţii optime. Conducerea Băncii Naţionale a României a hotărât să finanţeze construirea unui stadion modern cu 14542 de locuri pe scaune dotat cu o instalaţie de noctură performantă (1670 lucşi) şi o tabelă electronică. Vestiarele fotbaliştilor au fost amenajate la standarde internaţionale şi s-au efectuat în plus laborioase lucrări de drenaj şi gazonare la terenul de antrenament acoperit iniţial cu zgură. De asemenea a fost ridicat rapid un minihotel cochet având la parter un restaurant destinat în principal sportivilor bancari. Referindu-ne acum la edificarea tuturor acestor obiective ce au fost date în folosinţă pe teritoriul Complexului Sportiv Cotroceni, trebuie să reliefăm rolul deosebit jucat de domnul viceguvernator Vladimir Soare, dânsul coordonând şi supervizând atent bunul-mers al lucrărilor, legându-şi astfel definitiv numele de această importantă realizare. Progresul Bucureşti a revenit în Divizia A la sfârşitul sezonului 1991/92 avându-l pe antrenorul Vasile Simionaş la cârmă. Formaţia-tip utilizată de Progresul Bucureşti în acest an competiţional, cea care a izbutit să promoveze în Divizia A, dupa un deceniu petrecut în eşaloanele inferioare:
I. Adam (I. Câmpeanu) – C. Marina, L. Ciobotariu, G. Călin (M. Popescu), G. Dumitru (M. Marin) – Ctin. Diaconu (C. Olăroiu), V. Ene, B. Dumitru (T. Chiriţă) – V. Oprea, M. Dună, Fl. Cârstea (L. Strizu).
Gruparea din Cotroceni şi-a schimbat la 19 august 1994 denumirea în FC Naţional Bucureşti. În intervalul de timp parcurs de atunci până în prezent team-ul din Parcul cu Platani s-a situat de trei ori pe locul secund în campionatul primei divizii. Prima oară în ediţia 1995/96 (antrenori: Florin Vashken Halagian, Bolborea Dumitru) formaţia-tip utilizată de FC Naţional Bucureşti a fost următoarea:
P. Ştefănescu (I. Papp-Deac) – D. Zegrean (T. Petre), C. Necula, L. Ciobotariu, D. Potocianu (I. Sburlea), P. Marin – C. Liţă (Ad. Pigulea), D. Moisescu (Cr. Vasc), R. Niculescu (G. Răduţă) – M. Dună, Cr. Albeanu (Ov. Hanganu).
A doua oară în ediţia 1996/97 (antrenori: Florin Vashken Halagian, Spiridon Niculescu) formaţia-tip utilizată de FC Naţional Bucureşti a fost următoarea:
R. Lucescu (I. Papp-Deac) – T. Petre (D. Zegrean), L. Ciobotariu (G. Vochin), C. Necula (I. Sburlea), P. Marin (R. Ganea) – C. Liţă, D. Moisescu, D. Potocianu (Ad. Pigulea) – M. Dună, Cr. Albeanu, M. Savu (R. Niculescu).
A treia şi ultima oară în ediţia 2001/02 (antrenori: Cosmin Aurelian Olăroiu, Bolborea Dumitru) formaţia-tip utilizată de FC Naţional Bucureşti a fost următoarea:
B. Vintilă (M. Popa) – Ad. Falub, D. Potocianu (D. Prodan), Ad. Matei, P. Marin (M. Iordache) – St. Carabaş (B. Keca), G. Caramarin (Ad. Olah), G. Popescu, G. Coman – Sg. Radu (S. Ilie), Sl. Mitrovic (M. Savu)
De notat că aceste rezultate reprezintă cele mai bune performanţe din istoria clubului bancar. Să spunem că în anul competiţional 1999/00 atacantul Marian Savu a cucerit titlul de golgheter al Campionatului Diviziei A înscriind 20 de goluri. FC Naţional Bucureşti a mai disputat în această perioadă încă 3 finale ale Cupei României toate pierdute însă în ediţiile 1996/97; 2-4 (1-3) cu Steaua Bucureşti, 2002/2003; 0-1 (0-1) cu Dinamo Bucureşti şi 2005/06; 0-1 (0-0;0-0) cu Rapid Bucureşti ridicând astfel la 5 numărul prezenţelor sale în ultimul act al popularei competiţii fotbalistice. Gruparea din Cotroceni a adunat alte 22 de întâlniri oficiale în cadrul cupelor europene, încheiate cu rezultate onorabile dacă le comparăm cu cele înregistrate de unele formaţii româneşti mult mai titrate. Bancarii au învins în partidele din Cupa Cupelor, Cupa UEFA şi Cupa UEFA-Intertoto câteva echipe cum ar fi: Partizan Belgrad (Iugoslavia) cu 1-0, Cernomoreţ Odessa (Ucraina) cu 2-0, Hapoel Opel Haifa (Israel) cu 3-1 şi 2-1, Heraklis Salonik (Grecia) cu 3-0, FC Bologna (Italia) cu 3-1 şi SC Heerenveen (Olanda) cu 3-0. De-a lungul timpului bancarii s-au impus în peste 100 din cele aproximativ 200 de meciuri internaţionale amicale disputate în compania unor formaţii reprezentând mai mult de 50 de ţări ale lumii şi vom insera aici o serie de rezultate: 3-2 cu Lazio Roma şi 1-1, 5-1 d.p. cu AC Milan (ambele din Italia), 1-1 cu Newcastle United şi 1-0 cu Norwich City (ambele din Anglia) 4-2 cu Fortuna Geleen şi 1-1 cu NEK Nijmegen (ambele din Olanda), 4-0 cu Panathinaikos Athena, 2-0 cu AEK Athena, 2-0 cu Makedonikos Salonik şi 4-2 cu selecţionata Athenei (toate din Grecia), 1-1 cu Lokomotiv Sofia, 2-0 cu Beroe Stara Zagora, 4-0 şi 2-0 cu Dunav Ruse, 2-0 şi 3-3 cu Spartak Varna, 2-0 cu Etar Târnovo şi 2-0 Litex Loveci (toate din Bulgaria), 2-1 cu Zaglebie Liublin şi 2-0 cu Wisla Cracovia (ambele din Polonia), 1-1 cu Galatasaray Istanbul şi 2-1 cu Beşiktaş Istanbul (ambele din Turcia), 2-0 cu FC Besa şi 1-1 cu Partizan Tirana (ambele din Albania), 2-2 cu Portuguesa Rio de Janeiro şi 2-2 cu BonSucceso Rio de Janeiro (ambele din Brazilia), 2-1 cu ZKL Brno şi 1-1 cu FC Brno (ambele cu Cehoslovacia), 2-0 cu Jalghiris Vilnius, 4-3 cu Neftianik Baku, 2-0 cu Torpedo Kutaisi şi 3-2 cu TSKA Moscova (toate din URSS), 1-0 cu Hamerby IF Stockholm, 1-0 cu AJK Karlskrona, 3-0 cu Djurgarden Stockholm şi 2-0 cu AIK Stockholm (toate din Suedia), 1-0 cu Borac Banja Luca, 1-0 cu Proletar Zrenjanin, 3-2 cu Spartak Subotica şi 3-1 cu Slavia Sarajevo (toate din Iugoslavia), 5-1 cu Admira-Wacker Viena (Austria), 2-1 cu NK Zagreb (Croaţia), 2-0 cu NAR Alger (Algeria), 2-0 cu Kickers Offenbach (RFG), 4-1 cu Cerro Montevideo (Uruguay), 2-1 cu FC Aarau (Elveţia), 4-2 cu Olympique Marseille (Franţa), 5-2 cu Always Ready LaPaz (Bolivia), 0-0 cu FC Seoul (Coreea de Sud) şi 1-0 cu CF Valencia (Spania). Începând din 1944 până la 30 septembrie 2008 în cadrul grupării BNR-FC Progresul Bucureşti au evoluat 685 de fotbalişti, 127 dintre ei fiind crescuţi în Centrul de Copii şi Juniori al clubului bancar, iar alţi 30 sunt străini (5 din Serbia, câte 4 din Australia şi Nigeria, 3 din Portugalia, câte 2 din Albania, Argentina, Bosnia, Brazilia şi Bulgaria şi câte unul din Belgia, Cehia, Guineea şi Republica Moldova). Defalcându-i pe posturi vom constata că 65 sunt portari, 183 fundaşi, 199 mijlocaşi şi 238 atacanţi. Să-i reamintim acum pe cei mai reprezentativi jucători care au activat în Cotroceni scriind apăsat cu crampoanele lor pe gazonul încins al stadioanelor istoria reală a acetui club de elită: Titus Ozon, Nicolae Oaidă, Petre Mândru, Şandor Karikaş, Valeriu Soare, Constantin Dinulescu, Marin Voinea, Teodor Ion Ţarălungă, Petre Moldoveanu, Viorel Mateianu, Constantin Iancu, Eugen Stoicescu, Dumitru Popescu, Gabriel Rakşi, Emil Dumitriu II, Sandu Mircea, Gino George Iorgulescu, Gabriel Sandu, Dan Ioan Potocianu, Tiberiu Cristian Curt, Adrian Ion Pigulea, Radu Horia Niculescu, Adrian Matei, Gabriel Popescu, Corneliu Papură, Stelian Carabaş, Petre Marin şi Gabriel Gheorghe Caramarin, toţi internaţionali A. Să-i menţionăm şi pe Corneliu Tănase, Florin Ştirbei, Alexandru Ciocea, Gheorghe Cozma, Mihai Smărăndescu I, Alexandru Paşcanu, Victor Mafteuţă, Virgil Blujdea, Nicolae Ioniţă, Vasile Peteanu, Nicolae Neacşu II, Viorel Popescu, Constantin Matei, Aurel Măndoiu, Jean Grama, Vladimir Marica, Marin Moraru, Ion Sandu, Emilian Tevi, Ion Apostol, Jonathan Daniel McKain şi Slavisa Mitrovic. Centrul de Copii şi Juniori al clubului Progresul Bucureşti ce poate fi socotit fără îndoială unul dintre cele mai prolifice din ţară a beneficiat de o pleiadă de antrenori deosebit de înzestraţi dăruiţi trup şi suflet dificilei lor profesiuni. Ioan Kluge, Nicolae Gorgorin, Gustav Barasch, Cornel Drăguşin, Florin Ştirbei, Gheorghe Cristoloveanu, Adrian Rusu, Marin Moraru, Alexandru Rădulescu sau Aurel Măndoiu au depistat, instruit şi lansat în fotbalul mare o sumedenie de jucători valoroşi. Pantelimon Bratu, Ion Vasilescu, Vasile Mihăilescu, Ioan Nedelcu, Dumitru Baboia, Paul Virgil Manta, Gheorghe Georgescu, Radu Ionescu, Gheorghe Filipescu, Liviu Eduard Barthales, Gligor Bora, Aurel Beldeanu, Dudu Georgescu, Viorel Năstase, Constantin Dumitriu IV, Marin Dragnea, Gheorghe Dragu, Mihai Bulancea, George Radu, Constantin Gârjoabă, Gheorghe Ştefan, Valentin Daniel Oprea, Gheorghe Pena, Cezar Iulius Zamfir, Dan Pârvu, Romulus Bealcu, Mihai Stoica, Liviu Ciobotariu, Marin Dună, Constantin Gâlcă, Iulian Ilie Miu, Florin Cârstea, Constantin Nicolae Liţă, Mihai Baicu, Tănase Tinel Petre, Ovidiu Petre, Gigel Coman, Mircea Alexandru Bornescu, Ovidiu Nicolae Herea şi Cristian Ionuţ Săpunaru au apărat cu cinste culorile bleu-albastre, iar unii dintre ei şi pe cele ale reprezentativei României demonstrând astfel că şcoala de fotbal din Parcul cu Platani este una cu adevărat de excepţie. În continuare vom consemna cu regret faptul că la încheierea ediţiei 2006/07 a campionatului Ligii I, FC Naţional Bucureşti a plătit cu vârf şi îndesat greşelile manageriale retrogradând în divizia secundă după 15 ani petrecuţi în eşalonul de elită. Oricum credem ca acest nedorit deznodământ a fost posibil şi datorită „sprijinului eficient” venit din sfere înalte ce a influenţat decisiv rezultatele unor partide disputate de bancari în deplasare. La 8 septembrie 2007 gruparea din Cotroceni a revenit la vechea sa denumire, aceea de Progresul Bucureşti, după ce clubul bancar a fost preluat de către domnii Marian Dodu şi Ştefan Brotac. Bancarii s-au clasat pe locul 11 în ediţia 2007/08 a campionatului Ligii a II-a salvându-se de la retrogradare. Dorim să facem cunoscută una dintre formaţiile utilizate de FC Progresul Bucureşti în anul competiţional 2008/09 (Liga a II-a, seria I):
Cr. Popescu – C. Dobre (M. Rusu), D. Şomcherechi (E. Wisniowski), R. Oprsal, V. Sandu – Gh. Mihăiţă, An. Ives, N. Fonseca, L. Băjenaru – D. Costescu, M. Ene (N. Gomes).
Iată-ne acum la finalul acestei cronici care a încercat să redea cât mai veridic drumul lung şi sinuos parcurs de gruparea bancară în cei peste 60 de ani de existenţă. Cu siguranţă că în condiţii normale performanţele clubului din Cotroceni ar fi putut fi superioare. Din nefericire în perioada regimului totalitar de tristă amintire Progresul Bucureşti, echipa „duşmanilor de clasă”, a intelectualilor guleraţi din Banca Naţională a fost evident marginalizată şi împinsă vârtos în afara ariei de performanţă prin mijloacele specifice utilizate de către potentaţii vremii. Neplăcerile s-au amplificat simţitor o dată cu trecerea timpului, gruparea din Cotroceni fiind jefuită sistematic de toate valorile fotbalistice crescute cu migală şi profesionalism în cadrul Centrului de Copii şi Juniori al clubului bancar. Acţiunile în forţă menite să îl destabilizeze aducându-l în pragul iminentei desfiinţări au culminat cu raptul fără precedent săvârşit în septembrie 1986, când aşa cum arătam mai sus, Victoria Bucureşti a hotărât cu de la sine putere să „împrumute” până şi modestele tribune metalice încropite în Dr. Staicovici prin bunăvoinţa conducerii Uzinei Vulcan. Această anormală stare de lucruri a fost posibilă datorită imixtiunii brutale a politicului în sport, aşa cum s-a întâmplat desigur şi cu celelalte domenii de activitate în anii nebuni bulversaţi profund de teroarea roşie, ani în care întreaga ţară păstra neabătută linia directoare trasată de partidul unic. Considerăm însă ca din postura ei de echipă mică a demonstrat deseori că are capacitatea să joace indiferent unde de la egal la egal cu orice adversară din fotbalul nostru, cu şanse reale de a învinge ceea ce, să recunoaştem, nu este puţin dacă ne gândim că întotdeauna s-a bazat doar pe forţele proprii. În încheiere nu ne mai rămâne decât să sperăm că Progresul Bucureşti va găsi cât mai curând forţa necesară pentru a reveni pe prima scenă a fotbalului românesc, acolo unde îi este locul.